Magistrații corupți își vor pierde pensiile speciale. Dacă va fi găsit vinovat, „judecătorul lui Voiculescu” și-ar putea pierde PENSIA de 1600 DE EURO

Magistrații corupți își vor pierde pensiile speciale. Dacă va fi găsit vinovat, „judecătorul lui Voiculescu și-ar putea pierde PENSIA de 1600 DE EURO
Publicat: 18/06/2014, 17:00
Actualizat: 05/07/2016, 19:54

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 98 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere, proiectul de lege care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraților condamnați definitiv pentru fapte de corupție, informează Mediafax.

Raportul comisiei juridice, cu amendamente admise, a fost adoptat de plen cu 95 de voturi „pentru”, o abținere și un vot „împotrivă” .

Proiectul adoptat prevede următoarele: Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art.82 și 831 și de indemnizația prevăzută la art.81 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.

Asta înseamnă că un judecător sau procuror dacă, după intrarea în vigoare a acestei legi, este prins că a comis fie și în urmă cu un an sau doi o faptă de corupție poate să-și piardă pensia. Spre exemplu, dacă un magistrat este anchetat și trimis în judecată pentru trafic de influență sau luare de mită, atunci lui i se aplică prevederea care spune că, după ce sentința de condamnare este definitivă, atunci magistratul își pierde pensia.

Judecătorul Florin Costiniu rămâne cu pensie de 16.000 lei intactă

Legea nu se aplică însă retroacativ. Astfel că judecătorii sau procurorii care au primit deja sentințe definitive rămân cu pensiile speciale intacte. Un astfel de caz este cel al fostului judecător Florin Costiniu.

Florin Costiniu a fost judecător la Curtea Supremă, unde a deținut funcția de șef al Secției Civile. Printr-o sentință a Curții Supreme a fost găsit vinovat pentru complicitate la trafic de influență. Procurorii l-au acuzat pe Florin Costiniu că, împreună cu Cătălin Voicu, a fost de acord să traficheze influența pentru a interveni într-un litigiu între compania lui Costel Cășuneanu și Compania Națională de Autostrăzi. În schimbul acestei intervenții, Voicu a primit de la Cășuneanu 200.000 euro. Miza procesului care era judecat la secția condusă de Costiniu era de 30 milioane euro. Costiniu are o pensie specială de 16.000 de lei. Pentru că legea nu a fost adoptată în timp util Florin Costiniu va rămâne cu această pensie intactă.

În Comisia Juridică a fost aprobat și următorul amendament: „Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin.(1) atrage, de drept, suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu, sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată, până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public”.

Asta înseamnă că un magistrat care este urmărit penal de DNA nu mai poate depune ulterior începerii urmării penale cerere de pensionare astfel încât să rămână cu pensia specială intactă. Sau dacă depune cererea sa nu este discutată până la soluționarea definitivă a dosarului adică până la sentința definitivă.

Cazul Mustață, prins cu corupția a vrut să fugă în pensie

Judecătorul Stan Mustață, cel care judeca dosarul lui Dan Voiculescu, a fost arestat în urmă cu două luni pentru corupție judiciară. A fost acuzat că vindea sentințele judecătorești contra unor sume de bani sau bunuri. Stan Mustață avea un salariu de 2000 de euro. Astfel că el urma să beneficieze de o pensie de 1600 de euro.

Pentru că nu are o decizie de pensionare și pentru că nu are nici o sentință definitivă, Stan Mustață intră sub incidența legii noi. Astfel că judecătorul ar putea să-și piardă pensia specială dacă va fi găsit vinovat pentru corupție.

Comisia juridică a mai aprobat și următorul amendament: „Dacă se dispune clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunțarea la aplicarea pedepsei față de judecător, procuror, magistrat asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, acesta este repus în situația anterioară și i se plătește pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, sau după caz diferența dintre aceasta și pensia din sistemul public încasată după punerea în mișcare a acțiunii penale”.

Asta înseamnă că dacă un magistrat care a fost inițial urmărit penal și pe baza legii a avut pensia suspendată primește o soluție de clasare a dosarului adică nu este trimis în judecată atunci el își primește pensia integral.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură